Intotdeauna am visat cu ochii deschisi si mi-am dorit ca visele mele sa devina realitate. Pentru asta am invatat, am alergat, am asudat, am muncit, am pasit pe fiecare treapta a vietii mele. Indiferent de cate popasuri am facut, indiferent de cate piedici am intalnit in calea mea, optimismul si anduranta nu au disparut. Poate ca m-am lasat uneori condusa de rigorile societatii, de ce spune unul sau altul dar, odata cu varsta, si-a facut simtita prezenta si intelepciunea, lucru de care nu tineam cont la tinerete.
Imi place viata, imi place sa descopar lumea, imi place natura si pentru asta…imi place sa calatoresc. Cred ca cel mai de pret lucru in viata, cu care ramai si care nu se deterioreaza in timp, nu te dezamageste si iti alimenteaza mintea cu cele mai frumoase ganduri si imagini, este calatoria.
Am reusit, cu greu, sa inteleg ca nu trebuie sa alerg in contratimp, doar ca sa zica societatea ca sunt “pe val” iar acum, dupa aproape o jumatate de viata de om, incerc sa ma redescopar, pe mine, sufletul meu si pasiunile din copilarie, cele pe care le-am zidit in mintea mea, crezand ca le-am depasit o data cu varsta. Din contra, nu imi mai pasa de ce zice lumea! Vorbele lor sunt fum si scrum pentru mine. Am implementat o noua teorie a vietii! Aceea de a ma linisti, de a ” arde gazul” , daca asa vreau eu sa fac, aceea de a-mi hrani mintea cu un film sau o carte buna, de a dansa prin casa si prin lume in ritmul batailor inimii mele.
Imi reasez viata, ii dau un alt sens, imi creionez o alta poveste, cu alte personaje si locuri, imi hranesc Eul si Egoul, ma pun pe primul loc. Imi dirijez pasii spre lucruri frumoase, ma concentrez pe ideile mele si le impartasesc cu oameni care rezoneaza cu mine. Este atat de important sa fii pe aceeasi lungime de unda cu cineva…
Si ce daca se uita lumea si comenteaza?
O viata am si, daca am unele vicii, doresc sa mi le satisfac intr-un mod inteligent. Asemeni tuturor lucrurilor care “ne fac rau”, desi in ziua de astazi stau sa ma intreb ce Nu ne mai face rau, incerc sa gasesc calea de a trai asa cum imi doresc dar sa traiesc …inteligent. Dupa principiul #resensestories, daca stii sa-ti creezi propria poveste, fara sa te alaturi turmei, atunci intri in liga celor care sunt “the One, not Anyone”
I enjoy looking through an article that can make people think.
Also, thank you for allowing me to comment! – Calator prin Romania.