#FeelFeeric
Acum cativa ani am fost contactata telefonic de un tip…Mitichi. Numele nu-mi spunea nimic atunci dar mi-a placut din voce si mi-a incitat interesul cand a spus ca el organizeaza un festival de moda la Sibiu.
Cand mi-a propus sa il prezint, am spus DA!
“This is the beginning of a beautiful friendship”, ca sa citez din celebrul film Casablanca.
A urmat o serie de evenimente la care am luat parte, colaborand cu o echipa de oameni motivati, pasionati, profesionisti. Important este ca, pe langa complexitatea festivalului, care presupune setarea decorului in mai multe locatii din orasul Sibiu si imprejurimi, a sistemului tehnic, a backstage-ului cu zeci de manechine, make-up artisti si hair-stilisti, toata lumea lucreaza cu spor si veselie. Iar after-party-urile sunt momentele care dovedesc acest lucru.
Primele editii au avut ca invitati designeri romani. Incet-incet s-a auzit de festival iar Mitichi si echipa sa au facut eforturi de a atrage interesul celor din afara granitelor tarii.
Dupa succesul crescand al festivalului in Sibiu, Feeric a ajuns la portile orasului Alba Iulia iar eu am avut din nou ocazia sa pasesc pe podium ca Master of Ceremony, condusa pe scena de catre strajerii cetatii. Impresionant evenimentul , cu public numeros si locuri superbe in care fiecare designer si-a prezentat colectiile.
Anul acesta am avut o surpriza foarte placuta. Invitata la eveniment, m-a socat nivelul la care a ajuns festivalul. Transformat anul acesta in Feeric Fashion Week, festivalul a atras public international, jurnalisti si fashion bloggeri, critici de moda si designeri din multe tari.
Festivalul a devenit un eveniment important in agenda internationala a Saptamanii Modei, concurand cu cele de la Paris, Milano si NewYork.
Colectiile designerilor , prezentate in stiluri inedite in diferite locatii din Sibiu, la Fabrica de paine Boromir sau la Palatul Brukenthal din Avrig, pe stradutele inguste si pavate cu piatra la biserici fortificate din sec.al XIII-lea in satul Cristian, au fost indelung aplaudate de catre asistenta iar fotografii internationali nu mai pridideau cu instantanee facute manechinelor, in tinutele designerilor.
Decorul special, cu aer transilvanean imbinand trecutul cu prezentul, a vibrat pe sunetele imnului Feeric Fashion Week.
Pe fundalul zidurilor vechi ale caselor sasesti din Sibiu, al stranelor si tuburilor aurii ale orgii din bisericile fortificate, al verdelui crud din gradinile Brukenthal, FEERIC a demonstrat ca isi merita locul fruntas prin conceptul original care a adus farmecul si creativitatea romaneasca in atentia lumii intregi.
Desi am stat doar doua zile din cele sase dedicate modei, am reusit sa captez cateva imagini din prezentarile la care am asistat, de data aceasta ca invitat.
Surpriza mea a fost sa o revad pe Agatha Ruiz de la Prada, dupa interviul pe care mi l-a oferit acum cinci ani la Bucuresti pentru emisiunea mea , cand si-a prezentat colectia si mi-a spus ca doreste sa revina in Romania ca sa-si deschida un magazin. Mi-a parut bine ca a ales sa faca acest lucru pe scena FEERIC din Sibiu.
Mi-am facut prieteni noi, designerii brandului argentinian Sarah Jessy Jones si celebrele vedete Anama Ferreira si Andrea Garmendia, care au postat Live zeci de poze si video pe Facebook, Instagram, extrem de incantati de tot ceea ce au descoperit in Romania.
In concluzie, Feeric Fashion Week este de bifat, prezent in fiecare an in luna iulie, fiind o adevarata rampa de lansare in fashion precum si un spectacol de culoare, lumini, muzica, moda si tehnologie care incanta ochiul publicului spectator.