Oraselul Sulina…inca o dorinta indeplinita. Cand eram copil, eram fascinata de filmul “Toate Panzele Sus”. Acum, intrand parca in secventele din film, m-am simtit atrasa de povestea din spatele acestui oras bogat spiritual. Sulina are o istorie fascinanta si merita, zic eu, sa se investeasca mai mult in el, promovat ca un giuvaier al Deltei si prezentat astfel turistilor doritori de o aventura pe apa.
Orasul acesta a fost casa pentru multi etnii, a fost Porto Franco, adica port fara taxe si aici se facea comert cu marfa adusa din toata lumea. Inchipuiti-va nave de toate felurile, exact cum am vazut si eu cand am intrat pe canal, cu fel de fel de oameni, facand negot in toate limbile posibile. Asa a ajuns Sulina denumita sugestiv de Jean Bart in cartea sa, Europolis. Vizitand cochetul oras, plimbandu-ma pe faleza si intrand in restaurantele cu terase colorate, admirand casele vechi, unele din nefericire lasate in paragina, biserica greceasca si pe cea ortodoxa, mi-am indreptat pasii incet spre farul construit in anii 1800. “Observatorul” se lauda cu o panorama asupra orasului, cu un ghid vesel care te incarca de istorie prin vorbe frumoase si cu o expozitie in imagini a vietii marelui dirijor George Georgescu, alaturi de personalitati internationale.
Am intrebat ce mai este de vizitat in oras si toata lumea ne-a spus: cimitirul. Nu prea eram incantata de ideea sa vizitez un cimitir, imaginandu-mi cruci si pietre funerare, trist pentru o zi inceputa cu veselie. Dar lumea ne indemna sa nu ratam cimitirul. Asa ca asta am facut!
Am ajuns la cimitirul care se intindea la marginea orasului, pe campul plin de stufaris si ape mlastinoase. Pot spune ca m-a marcat…un cimitir in care se regasesc toate natiile, turci, armeni, polonezi, italieni, francezi, englezi, romani, aliniati intr-o tacere linistitoare pe aleile pline cu flori. Am inceput sa ne uitam pe pietrele funerare care datau din anii 1700. Scrise in toate limbile, povesteau despre cei care au pierit in apele Sulinei, copii, marinari, capitani de vas…
Am nimerit la mormantul unei printese iar la trei randuri mai incolo, am dat peste Mormantul Piratului!
Incet, cu gandurile pline de emotie, am plecat de acolo si pasii m-au indreptat spre capatul lumii. Am ajuns la Marea Neagra, cu picioarele goale in nisipul fin si am contemplat Natura in toata splendoarea ei. Acolo unde Dunarea se revarsa in mare, carand in adancurile marii toate povestile pe care le aduna in lungul ei drum inceput din Padurea Neagra.
