Am lasat la sfarsit cartierul La Boca. Intotdeauna fac asa, las ce este mai bun pentru ultima lingurita pe care o savurez cu placere, fie ca este vorba de un desert sau de o…calatorie!
Navigand pe internet pentru a descoperi cele mai tari atractii din Buenos Aires, La Boca mi-a atras cel mai mult atentia. Este unul dintre cartierele sarace ale orasului, putand fi considerat chiar un fel de favela dar cu o tusa boema. Un artist a pictat peretii cladirilor si de aici, intregul cartier a capatat fata unui muzeu de Art Nouveau!

Restaurantele au muzica si dansuri de tango Live, mancare argentiniana si bautura locala.
Magazinele te imbie sa cumperi suveniruri dar, atentie, preturile sunt piperate!

Politia este prezenta astfel incat nu te simti in nici un fel amenintat de pericolul ascuns in cartierul sarac iar atmosfera colorata, pe ritmuri de tango si romante te relaxeaza si iti da o stare de bine.

Ma bucur ca am ajuns in La Boca si ca m-am plimbat pe cei 100 metri din straduta Caminito!
In drum spre autobuz, mi-a surprins atentia un stand pe strada cu papusi artizanale foarte frumos pictate. Am descoperit o artista plastica, foarte draguta, Lucia sol Vile, FAUNO ARTE, care a facut aceste papusi din hartie si sticle de Coca Cola reciclabile. Am cumparat o papusa pe care o voi aseza in casa mea, alaturi de cocosul din portelan portughez, cactusul din Marele Canion, paharul cu gat lung din Las Vegas si samovarul din Moscova!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ